Publică un anunț
piatasud.md

Zagaevschi preîntâmpină din nou: „Apă Canal Cahul se află în prag de faliment!”

Zagaevschi preîntâmpină din nou: „Apă Canal Cahul se află în prag de faliment!”

Declaraţiile Directorului ÎM Apă Canal Cahul au fost făcute la şedinţa Consiliului orăşenesc din 21 mai a.c. în timp ce susţinea raportul de activitate al întreprinderii.

„Sunt nevoit sa va preîntâmpin, întreprinderea este în prag de faliment” a declarat Domnul Zagaevschi după ce Consilierii orăşeneşti au scos de pe ordinea de zi chestiunea care prevedea modificarea tarifelor pentru aprovizionarea cu apă potabilă şi canalizare.

Proiectul cu pricina prevedea eliminarea înlesnirilor pentru plata serviciilor existente la moment pentru populaţie.

„Dacă înlesnirile ar fi fost excluse, întreprinderea ar fi acumulat adăugător circa 400 mii lei lunar” a menţionat administratorul „Apa Canal” Cahul. 

Directorul întreprinderii motivează necesitatea majorării tarifelor cu majorarea tarifelor la energie electrica, reactive chimice utilizate la tratarea apei şi a salariului minim pe economie care, din 1 mai 2014 este de 1650 lei. 

„În 2013 au fost înregistrate pierderi în valoare de 7 milioane de lei, dintre care 4 mil. din diferenţa de curs valutar iar 3 milioane pierderi din activitatea operaţională. Aşa cum tariful nu acoperă toate cheltuielile au fost înregistrate aceste pierderi” a punctat domnul Zagaevschi. 

„Este necesar de analizat şi,pe intern, de a micşora pierderile deoarece investiţiile care au fost făcute la schimbarea de utilaj trebuie să aducă rezultate prin diminuarea cheltuielilor la energie” a specificat  Petru Burlacu, Primarul oraşului Cahul fiind întrebat de aleşii locali privind măsurile întreprinde de administraţia oraşului . 

Vasile Zagaevschi a fost invitat în cadrul Emisiunii inDIRECT din 21 mai, unde s-a discutat situaţia existentă la întreprindere. 

În cadrul emisiunii, acesta a declarat că solicitări de modificare a tarifelor sunt expediate către Consiliul orăşenesc din anul 2010 dar acestea au rămas până la moment fără nici un răspuns.

Totodată, domnul Zagaevschi a menţionat că în caz că situaţia nu se va ameliora, întreprinderea intenţionează să revină la aprovizionarea pe grafic a oraşului cu apă potabilă.  

Articole similare