Publică un anunț
piatasud.md

Un grup de consilier orășenești solicită Parlamentului acordarea statutului de „Municipiu” orașului Cahul

Un grup de consilier orășenești solicită Parlamentului acordarea statutului de „Municipiu” orașului Cahul

Aleșii locali au semnat o declarație prin care susțin acordarea statutului de Municipiu orașului Cahul, aceasta urmează a fi înaintată în Parlament.

Declarația a fost semnată de în dimineața zilei de astăzi, 18 iulie 2014, de către consilierii fracțiunilor PLDM, PL, PDM și un membru al fracțiunii PCRM, în cadrul unei întâlniri.

Fracțiunea PCRM, majoritară în Consiliu, nu a participat la discuții, iar potrivit aleșilor locali prezenți, liderii fracțiunii evită a pune în discuție acest subiect. 

„Întrebarea cu privire la solicitarea și acordarea statutului de municipiu orașului Cahul se discută mai mult timp. Era o înţelegere să petrecem o ședință a Consiliului orășenesc prin care să solicităm Parlamentului Republicii Moldova acordarea statutului de municipiu” a declarat Gheorghe Lavric, Președintele Fracțiunii PLDM în Consiliul orășenesc. 

Totodată, domnul Lavric a menționat că a dus discuții cu Primarul orașului și președintele Fracțiunii PCRM în Consiliu pentru a organiza o ședință privind acest subiect. 

„M-am bazat pe buna voință și înțelepciune, nerecurgând la înaintarea unui document oficial. Azi, la orele 8:00 m-am convins că am crezut degeaba în promisiunile factorilor de decizie. Pe de o parte cineva e „pentru”, dar lumea nu cunoaște că anume ei țin „frâna”” a adăugat domnul Lavric.  

Pe de altă parte, Vasile Vanțevici a declarat că orașului Cahul se impune un asemenea statut: „ E timpul, în parcursul european, Cahulul să lepede haina veche și să îmbrace o haină nouă. Haina aceasta „mâncată de molie”  din 1944 încoace trebuie de lepădat. Sa încercăm să mergem și noi dinamic, cu toată lumea, să avem un stat bazat pe drept”.  

„Dacă noi stăm pe principiul „что я с этого буду иметь” (ce o să am eu de la asta n.r.), nu o să ajungem nicăieri. Mâine poate să fie dizolvat Consiliul orășenesc și ales Consiliul Municipal. Nu suntem aici aleși pe viață, o să vină alții, poate o să fie o componență mai reușită” a adăugat domnul Vanțevici.

Pavel Anton, Preşedintele fracţiuni PCRM în Consiliul orăşenesc Cahul nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia.

Declarația, după ce va fi semnată de Consilierii orășenești care susțin inițiativa de acordare a statutului de municipiu pentru orașul Cahul, va fi remisă Parlamentului Republicii Moldova.

Articole similare