La începutul lunii august, în s. Crihana veche raionul Cahul a avut loc o tabără de vară specifică, în cadrul căreia, tinerii din orașul și raionul Cahul au putut participa la ceva inedit – cercetări arheologice.

Echipa de cercetători ai A.O. ”Institutul de Cercetări Bioarheologice și Etnoculturale” (ICBE), formată din Ion Ciobanu (arheolog), Angela Simalcsik (antropolog), Serghei Agulnicov (arheolog) și Robert Daniel Simalcsik (antropolog) au avut parte de ajutor pe șantier.

„Anul acesta ne aflam la a 5-a campanie arheologică pe moșia Crihanei Vechi. Până la moment avem descoperite peste 10 complexe funerare din diferite perioade istorice. Cele mai vechi morminte ar data din perioada timpurie a epocii bronzului ceea ce ar însemna peste 4500 ani în urmă. Cercetările continuă, astfel putem avea surprize și limita cronologică se poate adânci în istorie. Anul acesta am încercat în comun cu Agenția Națională Arheologică din Moldova, cu sprijinul MECC, prin intermediul asociației ProArt din Cahul  să organizăm și o tabără arheologica cu incursiunea în viața oamenilor din trecut, care are drept obiective prezentarea unor lecții teoretice și practice unor tineri și respectiv să încercăm să aducem la cunoștința despre rezultatele cercetărilor arheologice și investigațiile arheologie din zona. Pe lângă lecțiile și practica arheologica a avut loc un laborator de arheologie experimentală în care tinerii aveau posibilitatea să facă experimente pe oase dure, să le studieze la microscop și să vadă rezultatul muncii lor” ne-a  declarat Ion Ciobanu, Arheolog, A.O. „Institutul de Cercetări Bioarheologice și Etnoculturale”


Totodată, domnul Ion Ciobanul ne-a comunicat că s-a încercat a implica direct copii în cercetarea arheologică, aceștia având posibilitatea să curețe vestigiile arheologice descoperite, să poată atinge aceste descoperiri.

În ultima zi a taberei de vară, tinerii participanți au avut parte de un atelier de instruire în modelarea ceramicii, așa cum era modelată acum 4-5 mii de ani în urmă.

În cadrul taberei s-a amenajat Parcul de Arheologie Experimentală, unde au fost efectuate experimente de traseologie pe piese din os și silex similare celor din epoca pietrei și s-a modelat ceramica după metodele preistorice. Audienții au aflat despre practica deformației craniene intenționate a caplui / craniului, despre scopul trepanației craniene, despre traumatismele scheletice. Tinerii au avut posibilitatea practică de a vedea cum interacționează științele conexe arheologiei în vederea reconstituirii trecutului îndepărtat.

„Orice mormânt descoperit este interesant, si orice informație este importantă. Sunt al 4-lea an pe șantierul de la Crihana Veche, iar rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. Aflam mai multe despre comunitățile care s-au perindat în aceasta zonă, în drumul lor spre alte regiuni mai mănoase. Este vorba despre migratori, nomazi  care migrau cu turmele. Ce am descoperit în această campanie de săpături aduce și informații din punct de vedere demografic. Avem morminte de adulți, morminte de  copii și un mormânt dublu, a două persoane de gen diferit. Avem urme de activități cotidiene pe coloana vertebrală ceea ce ne poate povesti despre activitățile lorde zi cu zi. Aspectul dinților, și ceea ce putem observa pe dinți ne poate sugera alimentația acestor oameni.  Sunt oameni care mâncau foarte multe produse animale, carne lactate. Nu am găsit nici o carie la ei” ne-a declarat Angela Simalcsik, Antropolog, A.O. „Institutul de Cercetări Bioarheologice și Etnoculturale”.


La momentul sosiri pe șantierul arheologic, acolo se aflau mai multe grupuri de vizitatori, oameni ce au venit să vadă cum decurg săpăturile și ce însemnă o expediție arheologică. Cei cointeresați de lucrările ce au fol la Crihana Veche au fost ghidați de către cercetători, primind mai multe detalii despre viața oamenilor a căror oseminte au fost descoperite.

„E ceva fantastic, de necrezut. Nici prin cap nu ne-a trecut că există așa ceva” ne-a declarat unul dintre vizitatori.

„Am venit să aflu cât mai multe despre istoria neamului nostru. Este impresionant, vezi cu ochiul liber istoria și vezi tradițiile de înmormântare a oamenilor și modalitatea în care ei au fost înmormântați” ne-a  comunicat un alt vizitator al șantierului arheologic.

Săpăturile arheologice vor continua la Crihana veche până când tumulul funerar nu va fi cercetat definitiv. Toate osemintele descoperite vor fi ridicate și studiate de către arheologi și antropologi pentru a stabili mai multe date despre modul de viață și cauzele morții celor înhumați aici. După ce vor finisa toate investigațiile, osemintele vor fi transmise Muzeului de la Crihana veche pentru a fi expuse publicului larg. 

Tabăra de Arheologie interdisciplinară ”O incursiune în cotidianul oamenilor din trecut” este realizată de către arheologii, paleoantropologii și etnografii A.O. ”Institutul de Cercetări Bioarheologice şi Etnoculturale” (ICBE), în colaborare cu A.O. ”Pro Art”, în cadrul proiectului ”Prin Artă spre Cultură”, prin intermediul Programului ”Cahul – Capitala Tineretului 2018”, organizat şi finanţat de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova.