Luna septembrie, pentru municipiul Cahul, a fost luna în care au început lucrările de reparație capitală a str. I.L. Caragiale, una dintre cele mai lungi și importante străzi din oraș.

Strada reprezintă o arteră paralelă străzii Ștefan cel Mare, și unește unul dintre cele mai mari cartiere rezidențiale cu centrul orașului Cahul. De mai bine de 3 ani, pe această stradă nu au avut loc nici un fel de lucrări de reparație, autoritățile doar reabilitând o intersecție (pr. Republicii și Caragiale). Șoferii evitau să circule pe acest segment, tot traficul fiind preluat de către str. Ștefan cel Mare.

Reparația capitală a străzii era așteptată de multă lume, iar necesitatea acesteia nu ridica nici un semn de întrebare. Pentru reparație erau necesare resurse financiare și decizia Consiliului Municipal Cahul.

Cinci luni de achiziții și 3 tentative eșuate

Lista străzilor pasibile renovării în anul 2018 a fost aprobată de către Consiliul municipal Cahul la 14 decembrie, aceasta fiind parte a deciziei cu privire la aprobarea bugetului municipal Cahul pentru anul 2018 în a doua lectură. În punctul 11 a deciziei în cauză sunt aprobate lista drumurilor propuse pentru reparații, iar subpunctul 6) menționează segmentul de stradă care urmează să fie reparat: str. I.L. Caragiale (sector între M. Frunze și str. C. Negruzzi).

O dată cu aprobarea străzii pentru a fi reparată, funcționarii primăriei Cahul au demarat procedurile de achiziții a serviciilor de proiectare, iar o dată ce proiectul a fost gata, pe 9 aprilie, a fost anunțată Licitația Publică pentru achiziționarea a 3 loturi, lucrări de reparație a drumurilor din orașul Cahul. Lotul nr. 3 stipulează: reparația străzii I.L. Caragiale (segment str. M. Frunze – stația terminus Autobus nr. 4,8).

Ofertele pentru această procedură de achiziție publică urmau să fie prezentate până la 2 mai 2018, ora 10:00, la sediul Primăriei Cahul. Pentru toate loturile, la licitația publică a parvenit doar o ofertă, astfel procedura fiind anulată. Pe 22 mai, peste 13 zile lucrătoare  de la petrecerea licitației inițiale, Primăria mun. Cahul anunță licitația repetată pentru toate loturile, termenul de prezentare a ofertelor fiind 15 iunie 2018.

La deschiderea ofertelor,  lotul nr. 3 nu s-a regăsit în ofertele agenților economici. Procedura este repetată pe 3 iulie (BAP nr. 52 din 03.07.2018), aceasta conținând doar un singur lot: strada I.L. Caragiale.

Termenul de prezentare a ofertelor fiind stabilit 31 iulie 2018, ora 10:00. Și din nou, pentru această licitație nu a fost prezentată nici o ofertă din partea agenților economici. Pe 3 august, imediat după anularea licitației precedente, Primăria Cahul anunță o nouă licitație publică, cu același lot. Termenul de depunere a ofertelor fiind 21 august 2018.


De data aceasta, după aproximativ jumătate de an de tentative de a achiziționa lucrările de reparație a acestei străzi, la procedura de achiziții publice a parvenit doar o ofertă, aceasta și fiind declarată câștigătoare.

Contractul cu agentul economic a fost semnat pe 5 septembrie 2018, în regim de urgență (perioada 27.08 – 02. 09 fiind zile nelucrătoare). Urgența a fost motivată de faptul că nu au mai parvenit oferte, ceea ce înseamnă că este exclusă probabilitatea ca cineva din ofertanți să conteste rezultatele achiziției.

Astfel, contractul în sumă totală de 7.521.514,09 lei a fost atribuit „Nouconst” SRL, agent economic care pe parcursul anului a avut mai multe contracte pentru a efectua lucrări de reparație a drumurilor din mun. Cahul.

Lucrările la acest obiect au început la mijlocul lunii septembrie, Antreprenorul va instala 2270 m borduri din beton, demonta și monta  24 de capace cu piesă suport din beton armat la căminele de vizitare a instalațiilor de alimentare cu apă și canalizare; va tăia cu freza stratul de beton asfaltic la peste 9500 m2.

Totodată, potrivit caietului de sarcini, antreprenorul va efectua plombarea gropilor pe o suprafață totală de 2481 m2 și va asfalta, în două straturi de 6 și 4 cm peste 9600 m2 de carosabil. De asemenea, vor fi asfaltați peste 2800 m2 de străzi adiacente, parcări și stații de autobuz.

„Nouconst” SRL, firmă cu istoric bogat

„Nouconst” SRL activează din anul 2005, având sediul în mun. Chișinău. Potrivit tender.gov.md. site-ul Agenției Achiziții Publice, în anul 2018, „Nouconst” SRL a fost contractată de Primăria Municipiului Cahul pentru încă 2 lucrări de reparație a drumurilor după cum urmează: 20 aprilie 2018 - lucrări de reparație a str. M. Viteazul, valoarea contractului de 1.401.933,43 lei și pe 5 mai 2018 - lucrări de reparație a str. I.V. cel Cumplit, mun. Cahul în valoare de 1.051.946,11 lei.

În 2017, firma a avut doar un contract cu primăria Cahul la suma de 1.572.919,99 lei, pentru reparația drumurilor de acces către blocurile locative din mun. Cahul 

Potrivit aceluiași site, pe 3 mai 2018, Autoritatea de Stat a Drumurilor, contractează Nouconst SRL pentru lucrări de întreținere periodică și reparație curentă a drumurilor publice amplasate teritorial în raionul Cahul, la valoarea totală a contractului de 51.262.700,84  lei. Astfel de contracte de milioane, antreprenorul a mai obținut pentru lucrări de întreținere și reparație a drumurilor din raioanele Căușeni (peste 55 mil lei), Glodeni (cca 39 mil. lei) și Edineț (cca 40 mil. lei.)

În raionul Cahul își mai desfășoară activitatea cel puțin 3 întreprinderi care prestează servicii de reparație a drumurilor: Î.M. Construcție și Reparație a Drumurilor și Spațiului Locativ” Cahul ( ÎM CRDSL) și S.A. „Drumuri Cahul”, cei care cel mai des participă la procedurile de achiziții publice privind reparația drumurilor, desfășurate de primăria mun. Cahul.

Astfel,  pe parcursul anului 2018, ÎM CRDSL Cahul, pentru întreținerea și reparația drumurilor din mun. Cahul, a obținut contracte la valoarea totală de peste 6,8 mil lei. Pe de altă parte, S.A. „Drumuri Cahul” a fost contractată de către Autoritatea de Stat a Drumurilor pentru efectuarea lucrărilor de  reparație și întreținere periodică a drumurilor din raionul Taraclia la suma de 25.316.640,81 lei, totodată, întreprinderea a fost contractată de către autoritățile locale din raionul Cahul, primăria Cantemir și Taraclia pentru a efectua lucrări de reparație a drumurilor pe teritoriul administrat. 

Lucrări multe – firme puține

Reieșind din cele expuse mai mult constatăm că volumul lucrărilor de reparație a drumurilor din municipiul Cahul  și raionul Cahul este unul extrem de mare, iar antreprenori care ar putea face față acestor contracte există în regiune foarte puțini. În primul rând aceștia sunt întreprinderile de stat/municipale care au în dotare tehnica necesară pentru a efectua lucrările de reparație a drumurilor, inclusiv fabrici de asfalt.

Volumul mare de lucrări și lipsa acută de personal și tehnică nu permit întreprinderilor să participe la mai multe proceduri de achiziții concomitent, ori aceasta va presupune executarea contractelor simultan, cea ce pentru unii antreprenori este o povară extrem de grea. De aici și avem prezența la licitațiile publice foarte slabă.

De exemplu, pe 11 septembrie, Consiliul raional Cahul încheie un contract de servicii de întreținere periodică și reparația curentă a drumurilor din r. Cahul, la suma totală de 11,2 mil. lei cu ORIZONTUL-LUX S.A., în urma unei licitații publice la care a fost doar un participant.

Achizițiile publice în mun. Cahul – ce spune legea și care este realitatea

Principalul act normativ care reglementează procedurile de achiziții publice în Republica Moldova este Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achizițiile publice, în vigoare de la 1 mai 2016.

Procedurile de achiziții publice deseori sunt complicate ca și timp de desfășurare, dar ca și cerințe față de ofertanți. Legea prevede anumiți termeni concreți pentru desfășurarea achiziției publice, iar datorită unor circumstanțe, o procedură de achiziție poate dura luni întregi.

Potrivit art. 28 alin (1) a Legii, autoritatea contractantă este obligată să publice în Buletinul achiziţiilor publice şi pe pagina web a Agenţiei Achiziții Publice anunțul de participare. De menționat că autoritatea contractantă are dreptul să publice anunțul de petrecere a achizițiilor  publice și în alte surse de informare alternative: pagina web a instituției, presa locală etc.

De la data publicării până la data limită de prezentare a ofertelor pentru licitații durează cel puțin 20 de zile. Potrivit procedurilor, analizarea ofertelor are loc în termenii de valabilitate a ofertei, indicați în anunțul de desfășurare a achiziției. Astfel, autoritatea contractantă are dreptul să analizeze  ofertele până la 60 de zile.  Anunțarea câștigătorului are loc în termen de 3 zile de la data adoptării deciziei privind câștigătorul licitației, iar semnarea contractelor urmează să fie făcută în termen de până la 6 zile de la momentul când au fost anunțate rezultatele.


Astfel, de la data publicării anunțului de inițiere a achiziției publice până la data semnării contractului se pot scurge până la 80 de zile. Acesta nu înseamnă că lucrările urmează să demareze imediat după semnarea contractului, aceștia sunt termenii legali de petrecere a unei achiziții publice.

Procedura de achiziții poate să dureze mult mai mult, pot apărea încă 2 situații care ar lungi procedura de achiziții publice: anularea achiziției și contestarea rezultatelor acesteia. În caz că procedura de achiziții publice a fost anulată, toate procedurile sunt demarate de la început. 

Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă și proiectul de reabilitare a străzii I.L. Caragiale din orașul Cahul.

Informarea cetățenilor – o necesitate pentru proiecte mari de infrastructură

Chiar dacă autoritățile publice  nu pot influența dezvoltarea în regiune a întreprinderilor de construcție și reparație a drumurilor, venim și cu un șir de recomandări pentru autoritatea locală, pentru a face mult mai transparent procesul de achiziții publice și a asigura informarea corectă și la timp a părților interesate, mai ales a cetățenilor care speră într-o schimbare cât mai rapidă.

Pentru a mări gradul de transparență și interacțiune cu cetățenii, în primul rând, autoritățile contractante ar urma să informeze pe site-ul oficial despre inițierea procedurii de achiziții publice, iar această informare să fie ușor de accesat. Pe site-ul primăriei Cahul (primariacahul.md) găsim această componentă, și observăm și o informare la zi privind achizițiile publice planificate. Singura problemă este că aceste anunțuri nu sunt vizibile, iar pentru a le accesa urmează să petreci mai mult timp în căutarea lor.

În al doilea rând, în cazul achizițiilor publice de lucrări de interes major cum este proiectul de reabilitare a străzii I.L. Caragiale, autoritățile locale urmează să informeze la zi despre decurgerea procedurilor: recepționarea ofertelor, anunțarea câștigătorilor, anularea licitației, etc. Aceasta va permite autorității să elimine toate speculațiile și zvonurile privind această procedură de achiziții, mai ales în situația când fondurile pentru reabilitarea străzii au fost alocate la început de an, iar lucrările nemijlocit încep în luna septembrie.

Lucrările de reparație a străzii I.L. Caragiale au fost stopate la moment, acestea urmând, cel mai probabil, să continue anul viitor. Au rămas nereparați circa 300 de metri de drum, iar motivul este că pe acel sector nu există rețeaua de canalizare, lucrările de construcție a sistemului de canalizare vor fi executate în perioada imediat următoare, ulterior fiind reabilitat drumul. Pe de o parte, e bine că se stopează lucrările, pentru a soluționa o altă problemă de infrastructură, fără a mai interveni apoi și a tăia din drumul proaspăt reparat, iar pe de altă parte lipsa informării imediate a cetățenilor  din partea municipalității despre intenții, etape și probleme, poate crea o stare de neîncredere în ceea ce face municipalitatea.

După finisarea lucrărilor (pentru acest an) pe str. I.L. Caragiale, aceiași întreprindere, a demarat lucrările de reconstrucție a str. Ștefan cel Mare. Aici tot vor schimba borduri, vor freza stratul vechi de asfalt și vor aplica două straturi noi de asfalt. Banii deja vin din bugetul de stat, achizițiile tot de către Autoritatea Națională a Drumurilor au fost făcute. Despre acest obiect nu este publicată suficientă informație pentru cetățeni, ori pe ei îi vizează direct. 

V. Hotnogu