Comisia Electorală Centrală a prezentat rezultatele preliminare privind mersul votării la ora 18:30.

Astfel, la acest moment, în țară au votat peste 1,5 milioane alegători, circa 50,76%, iar în raionul Cahul, și-au exprimat votul 43878 de alegători.

În orașul Cahul, comparativ cu primul tur de scrutin, au votat cu 3,4% mai multe persoane, cifra totală ridicându-se la 13090 alegători.

Pragul de 50% prezență la vot a fost înregistrat în satele Tartaul de Salcie și Lopățica. Cea mai mică participare a populației la vot a fost înregistrată în satele A.I. Cuza, sub 34% și Tătărăști (31,92%) și Pelinei (33,07%).

Precizăm că secțiile de votare vor fi deschise până la orele 21:00, iar pe parcursul nopții vom afla rezultatele preliminare a Alegerilor Prezidențiale.