La data de 25 septembrie a.c., la Cahul, a avut loc Conferința finală a Campaniei de Informare Europeană din Regiunea de Sud a Republicii Moldova cu genericul ”Europa pentru Tine”.

Peste 50 de persoane, care s-au implicat activ în diferite activități, s-au întrunit pentru a totaliza rezultatele și impactul Campaniei, care s-a desfășurat în perioada noiembrie 2014 – octombrie 2015.

În cadrul evenimentului au fost apreciați cu Scrisori de Gratitudine partenerii proiectului, multiplicatorii europeni, cei mai activi voluntari și alte persoane care au contribuit la desfășurarea cu succes a procesului de informare a cetățenilor.

Invitații au avut ocazia să exploreze Labirintul informării europene, descoperind și depășind obstacolele create, astfel demonstrând că cetățenii țării noastre sunt conștienți de calea care trebuie să o parcurgă Republica Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Participanții au avut parte de multe surprize pe parcursul evenimentului și la sfârșit au creat ”lanțul viu” al cetățenilor pro-europeni dansând ”Hora din Moldova”.
Făcând o sinteză a campaniei, putem menționa ca activitățile au fost axate pe trei blocuri mari în care au fost informați circa 15 000 locuitori din Regiunea de Sud:
1. Caravana Auto ”EuroMobil” a fost desfășurată în 35 de localități din zona de sud, unde au fost informați peste 6000 de cetățeni printre care se numără și reprezentanți ai minorităților etnice.
2. Seminarele locale de informare europeană au fost realizate de multiplicatorii europeni în 50 localități, cu participarea a 1056 persoane. Membrii comunităților au fost informați și prin intermediul a 50 banere stradale, a peste 2000 pliante și liflete și alte tipuri de materiale promoționale informative. Beneficiari ai activităților date sunt cel puțin 4000 locuitori din raioanele de sud.
3. Ziua Europei la Cahul cu participarea a peste 5000 de cetățeni pro-europeni la care au evoluat artiști emeriți din țară și tinere talente locale.

Toate activitățile din cadrul Campaniei au avut o rezonanță mare în Regiunea de Sud și au adus Europa mai aproape de cetățenii Republicii Moldova.

Ținem să menționăm, că această activitate face parte din cadrul proiectului ”Advocacy și mobilizare pentru o mai mare putere de acțiune și intervenție și Campanie de informare europeană în regiunea de sud a Republicii Moldova” implementat de CRAION CONTACT-Cahul finanțat de FHI 360 din fondurile USAID.