Publică un anunț
piatasud.md

Majoritatea de stânga din Consiliul orășenesc blochează activitatea Primăriei Cahul

Majoritatea de stânga din Consiliul orășenesc blochează activitatea Primăriei Cahul

Despre aceasta a declarat un grup de consilieri orășenești Cahul după ce au fost excluse două chestiuni din ordinea de zi a ședinței Consiliului din 28 iulie a.c.

Cu votul a 14 consilieri orășenești din fracțiunile PCRM, PSRM și PP Partidul Nostru, din ordinea de zi a ședinței Consiliului au fost excluse chestiunile ce țin de Aprobarea componenței comisiei funciare a Primăriei orașului Cahul și Aprobarea componenței Consiliului urbanistic și a Regulamentului cu privire la Consiliul urbanistic orășenesc Cahul, propunere înaintată de Sergiu Rența, consilieri PP PN.

Propunerea a stârnit lungi dezbateri și chiar a fost nevoie de o pauză pentru ca majoritatea nedeclarată să adopte o decizie în acest sens.

„Dați să abordăm constructiv  guvernarea orașului și să nu creăm blocaje în activitatea primăriei orașului” s-a adresat Gheorghe Lavric, PLDM, către colegii de Consiliu.

„Nu consider că este un blocaj. Peste 3 zile putem să ne întrunim în ședință și să decidem” a venit cu replica Pavel Anton, consilier PCRM. 

Vlad Cășuneanu, PL: ”Consider că este o presiune pentru desemnarea viceprimarilor. Nu putem opri activitatea consiliului iar pentru ședințe se alocă bani din buget.” 

În dezbateri a intervenit și Primarul orașului, Nicolae Dadniș: Viceprimarii îi propune Primarul, iar comisiile pot activa fără viceprimari. Sunt foarte multe probleme de la cetățeni, necesită de oferit un răspuns. Dacă încearcă cineva să facă presiuni le spun: Viceprimarii vor fi consultați de mine cu fracțiunile sau nu vor fi aleși deloc”.  

Cu toate că propunerea domnului Rența a fost dur criticată de colegii de consiliu iar ceilalți consilieri nu au putut argumenta necesitatea excluderii acestor chestiuni din odinea de zi, decizia a fost adoptată. 

Precizăm că potrivit rezultatelor Alegerilor Locale Generale, în consiliul Orășenesc Cahul au acces următoarele formațiuni politice: PSRM – 6 Consilieri; PP PN – 6 Consilieri; PCRM – 5 Consilieri PPEM – 3 Consilieri; PL, PLDM și PDM câte 2 aleși locali și doar un singur Consilier Independent – Vasile Vanțevici. 

Articole similare