Un an în urmă am participat la o conferință de presă în cadrul căreia, Directorul S.A. Modernus a anunțat că anul 2016 va fi dedicat familiei.

Pe parcursul întregului an am fost martorii unui șir de acțiuni dedicate familiilor: Acțiuni culturale, caritabile, sportive și ecologice. La început de 2017 am discutat cu doamna Liubovi Gangan despre rezultatele anului trecut și dacă acest proiect social și-a atins obiectivele.

V.H.: Doamna Gangan, în primul rând, ce v-a determinat să inițiați un astfel de proiect social? Ce motivează un agent economic să se implice activ în viața socială a orașului?

L.G.: Foarte bună întrebare, întreprinderea este un organism viu, compusă din oameni. Principala resursă a unei întreprinderi sunt angajații, doar de aceștia depinde performanța și succesul unei afaceri. Toți noi suntem parte a orașului și ne dorim să trăim într-un oraș amenajat, curat, unde administrația locală pune accent direct pe cetățeni. În acest context, credem că și în calitatea noastră de întreprindere din Cahul trebuie să oferim ceva orașului, anul trecut am încercat să susținem familiile și anul 2016 – într-adevăr a fost un an al familiei.

V.H.: Cum considerați, ce v-a reușit să faceți cel mai bine din ce v-ați propus în acest an?

L.G.: Festivalul Familiei – un nou festival pentru Orașul Festivalurilor. Am încercat să scoatem în evidență familiile, să le  organizăm ceva inedit, ce nu a mai fost niciodată în acest oraș. Sperăm că inițiativa noastră va fi continuată de Administrația Publică Locală. Anul acesta am încercat să susținem și financiar familiile tinere și cele care au avut nou-născuți prin oferirea unor cupoane de reducere. Înțelegem că o astfel de abordare este aidoma unei picături de apă într-o mare dar am făcut ce ne-a stat în puteri ca să arătăm grijă față de aceste familii. O altă acțiune importantă în acest an a fost campania caritabilă „Moș Crăciun Există în Anul Familiei”, o acțiune desfășurată în parteneriat cu Centrul CONTACT-Cahul și Primăria Orașului Cahul. În cadrul Campaniei au fost colectați 112 mii lei, bani care au fost oferiți pentru 9 familii dezavantajate din orașul și raionul Cahul.

V.H.: Cum apreciați rezultatele campaniei caritabile?

L.G.: În timp ce pregăteam campania și selectam familiile beneficiare am văzut multe lucruri, am văzut diferite situații de viați și am aflat istoriile unor oameni care m-au descurajat pe de o parte dar faptul că încercăm să îi ajutăm, să le creăm o sărbătoare, să le facem viața un pic mai ușoară – m-a făcut să continui lucru și să facem tot posibilul ca campania să aibă succes și ca aceste familii să aibă parte de acest suport în prag de sărbători. Vreau să mulțumesc tuturor partenerilor noștri pentru suport

V.H.: Tot ați reușit să faceți ce v-ați propus în acest an?

L.G.: Nu, câteva lucruri nu am reușit să le facem, din motive tehnice mai mult. Ce nu am reușit vom face în 2017. Vorbesc despre sădirea unui mic parc și instalarea unei construcții, în semn a dragostei și familiei. Dar despre acestea vă vom informa pe parcurs căci așteptăm un șir de aprobări. Sperăm că totul va fi soluționat foarte operativ și orășenii vor beneficia de 2 „atracții” noi.

V.H.: Cu ce notă ați aprecia activitatea voastră socială din 2016?

L.G.: Cu toate situațiile care au fost în anul trecut, totuși, ași da o notă înaltă întregului an. Nu am fi reușit aceasta fără întreg colectivul întreprinderii și familiei, care m-au susținut necondiționat. E important ca oamenii cu care lucrezi și familia să fie alături în toate circumstanțele. Pot spune că sunt norocoasă în această privință.  

Pentru conformitate,

V. Hotnogu