Publică un anunț
piatasud.md

Ion Groza: Dacă ne vom uni ne vom consolida, vom putea să oferim cetăţenilor raionului şi copiilor noştri un viitor european

Ion Groza: Dacă ne vom uni ne vom consolida, vom putea să oferim cetăţenilor raionului şi copiilor noştri un viitor european

Declaraţiile au fost făcute de Preşedintele raionului Cahul în cadrul manifestaţiei dedicate Zilei Independenţei Republicii Moldova.

„Privind în urmă, 24 de ani de activate a unui stat tânăr reprezintă o istorie. Poate nu o istorie mare, dar dacă vom privi cu atenţie şi cu recunoştinţă vom spune că avem nevoie să ridicăm cu demnitate privirea şi să spunem că trăim într-o ţară unde democraţia, demnitatea şi dreptatea trebuie să convieţuiască şi să fie pentru fiecare cetăţean al acestui stat” a declarat Domnul Groza.

La manifestaţie au participat de asemenea reprezentanţi ai autorităţilor publice locale de nivelul I şi II, dar şi reprezentanţii raionului Cahul în Parlamentul Republicii Moldova.  

„Avem nevoie de multe lucruri, pentru a trăi într-o ţară decentă, a avea un trai decent. Este nevoie ca fiecare dintre noi să aducem aportul nostru, acesta este nevoia pe care noi trebuie să o conştientizăm şi să fim participanţi la  această edificare a unui stat de drept democratic” a menţionat domnul Preşedinte. 

De asemenea, în declaraţia sa, domnul Groza a atras atenţia şi asupra situaţiei în care se află ţara la moment: „Trăim vremuri nu aşa de uşoare, cu toate greutăţile pe care le avem în ţara noastră, dacă ne vom uni ne vom consolida, vom putea să oferim cetăţenilor raionului şi copiilor noştri un viitor european. Să ne mândrim şi să nu ne fie ruşine că vorbim o limbă, suntem un neam în acest stat liber, independent”. 

„Vreau ca să nu uităm, să îi pomenim cu un cuvânt de bine pe luptătorii cauzei naţionale care au jertfit destinele pentru independenţă. Sunt mulţi oameni are au luptat şi acum e rândul nostru ca să fim alături de ei şi să îi susţinem” a mai adăugat Preşedintele Raionului Cahul.

Manifestaţia a continuat cu depuneri de flori la monumentul lui Grigore Vieru, din parcul Central din Cahul şi cu un program cultural în seara zilei de 27 august. 

Articole similare