Comuna Lebedenco este amplasată în nemijlocita apropiere de oraşul Cahul, este populată de oameni gospodari şi aceasta se vede odată ce ajungi acolo.

Având o astfel de amplasare, numărul populaţiei nu este mare şi, după toată logica, ar trebui să stârnească interesul orăşenilor care vor să scape de aglomeraţie, să treacă cu traiul într-un loc mai puţin poluat, mai liniştit dar totodată să nu piardă mult timp şi resurse pentru a ajunge la serviciu în oraş.

Însă nu e chiar aşa şi apar semne de întrebare de ce dezvoltarea comunei Lebedenco nu este asemănătoare de exemplu satelor Roşu sau Crihana Veche, care în ultimii ani sunt în top la capitolul migraţie de la oraş la sat.

Una e clar, de gospodari e plin raionul iar comuna Lebedenco nu face excepţie.

Cum identificăm un gospodar bun în sat? Evident: după cum arată casa acestuia, cât mare poartă are şi ce fel de gard înconjoară casa, iar dacă să continuăm logica moldoveanului -  ce maşină stă parcată la poartă.

Un astfel de gospodar am identificat pe strada „de la deal” în satul Lebedenco. Casa mare, îngrijită, geamuri termopan, un câine de pază pe care văzând-ul doar îţi dispare dorinţa de a mai deranja stăpânii. Mai pe scurt tot ca la carte, după toate tradiţiile neamului moldav.

Şi e minunat. E minunat că satul se dezvoltă, e minunat că lumea nu tinde să treacă cu traiul la oraş şi investesc în sat.

Însă una ne-a surprins să vedem la casa cu pricina. Gardul „ieşea” în drum cam cu vre-un metru jumătate iar pe ambele părţi a acestuia atârnau câte un semn de circulaţie „Curbă periculoasă”. Nimic nou: fiecare  gospodar cu regulile sale de circulaţie. Însă cine poate şi mai ales pentru ce să procuri două semne de circulaţie (căci cu ochiul liber se vedea că acestea sunt practic noi) şi să le instalezi pe grad?


Poate are omul bani şi se gândeşte la siguranţa celor care circulă cu automobilul pe strada Sa şi nu cumva să-şi distrugă maşina. Şi în genere, pentru un gospodar „binele comun” este o prioritate.

Oare cine este acel gospodar a cărui proprietate ne-a surprins? Cine oare poate să-şi permită să  pună semne de circulaţie pe gardul „ieşit în drum”?

Răspunsul pur şi simplu ne-a uluit. Proprietarul este, din spusele localnicilor, arhicunoscutul Şef al Serviciului Salubrizare din oraş – Chiţaniuc Gavril. Da, da, domnul Chiţaniuc, cel responsabil de curăţenia în oraş, şi ţinând cont cât de curat este ograda Sa – îşi cunoaşte cu desăvârşire meseria.

Chiar ne întrebam unde am mai văzut construcţiile din fier pe care le are amplasate prin toată ograda… şi cu semnele de circulaţie e straniu căci prin oraş serviciul salubrizare le instalează şi nu vrem să învinuim pe nimeni de nimic, dar această coincidenţă pare oarecum stranie şi cu siguranţă ar face subiect de anchetă pentru „organele competente”.   

Mai mult ca atât, interesantă este ieşirea în stradă „cu gardul” a consilierului local Lebedenco, căci mult stimatul Şef deţine şi o funcţie electivă în sat, iar din lipsă de timp nu am reuşit să aflăm la reprezentanţii administraţiei publice locale cât de legală este această „ieşire”. Cu toate că relaţia consiliului sătesc cu actualul primar este una încordată, primii organizând chiar şi un referendum pentru a o „da jos” pe doamna Primar.

Această descoperire a noastră, în satul de la hotar cu oraşul Cahul ne-a determinat să mergem mai departe şi să vedem şi să analizăm declaraţia de venit a domnului Chiţaniuc, căci toată compoziţia arhitecturală creată de acesta, evident dacă localnicii nu mint, nu seamănă a investiţie făcută din salariul de funcţionar  public.

Potrivit declaraţiei pe venit publicată pe site-ul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), declaraţie care sunt obligaţi să o prezinte până la 31 martie orişicare funcţionar public, venitul domnului Chiţaniuc , din salariu pentru anul 2013, a constituit 49775, 34 lei iar a soţiei acestuia – 54153, 26 lei, în total 103928,60 lei venit al familiei.

Totodată, acesta declară că a obţinut  şi alte venituri în valoare de 478,75 lei iar soţia acestuia - 1800 lei, în total  2278,75 lei, adăugător venit în anul 2013. Cel mai interesant că la categoria veniturile copiilor domnul Chiţaniuc nu a indicat nici o sumă drept venit pentru anul 2013.

De asemenea, Şeful Serviciului Salubrizare a Primăriei Cahul deţine o casă de locuit cu suprafaţa de 115,9 metri pătraţi şi un apartament cu suprafaţa de 34,5 metri pătraţi, ambele obţinute în anul 2008. În declaraţia pe venit mai este indicat şi o unitate de transport Kia Rio, anul fabricării 2002, în proprietatea căreia a intrat în anul 2009.

În loc de Post Scriptum

Nu vrem nicidecum să punem la îndoială că persoana menţionată în acest articol este una cinstită, profesionalistă şi, de ce nu, incoruptibilă.

Nu putem să facem o evaluare a proprietăţii dat fiind faptul că nu este accesibil, posibil angajaţii CNI au ascuns datele referitoare la adresele proprietăţilor şi a titularilor acestora fiind ghidaţi de Legea privind protecţia  datelor cu caracter personal.

Cu siguranţă toate cele văzute de noi au o explicaţie, inclusiv financiară şi toate cele enumerate mai sus au fost procurate din surse proprii şi venitul anual al familiei de circa 100 mii lei este suficient pentru toate acestea.

Cunoaştem situaţia actuală a ţării când o bună parte din cetăţeni lucrează la negru peste hotare şi transmit bani acasă şi cu siguranţă această situaţi ar putea afecta şi familia Chiţaniuc.

Dar totuşi sperăm să stârnim cu acest material interesul părţilor terţe iar societatea să caute şi să prezinte alte astfel de situaţii şi sperăm că astfel de materiale vor deveni frecvente pe paginile ziarului nostru şi a portalului de ştiri.

Vitalie Hotnogu