Duminică, 4 noiembrie, în satul Andrușul de Sus, raionul Cahul a avut loc prima ediție a festivalului folcloric „Galbenă Gutuie”.

La festival au participat 7 colective artistice din raionul Cahul și raionul Cantemir.

„La noi în sat nu este casă unde să nu fie gutuie. Ne-am gândit să organizăm un festival mai deosebit, ceva cu aromă, cu parfum, ceva dulce și gustos, ceva cu aromat fiindcă lumea la noi foarte mult iubește să gătească atât bucate, cât și băuturi. La deschidere  am dat drumul și la niște hulubași, de bun augur, să dea aripi festivalului nostru, să se ducă departe, departe mulți ani înainte. La prima ediție am chemat doar pe cei dragi sufletului, suntem 7 colective” ne-a  comunicat Sofia Nucă, conducătoarea colectivului ”Roata Norocului” din s. Andrușul de Sus, organizatoarea festivalului.

Tot evenimentul s-a desfășurat în sala casei de cultură din localitate, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru toți doritorii de a viziona evoluțiile colectivelor.  

„Vreau să le doresc succese tuturor organizatorilor acestei prime ediții, care au emoții și noi avem. Am venit cu mare dispoziție și am evoluat și dorim succese tuturor organizatorilor” ne-a declarat una dintre participante la eveniment.

Pe de altă parte domnul David Novacov din com. Cucoara nea declarat că orice festival este o bucurie pentru membrii colectivului artistic  din localitate.  

„Am venit cu mare drag la festival, deoarece organizatoarea festivalului e o bună prietenă de a mea. Festivalurile acestea îmi provoacă o dragoste nemărginită față de folclor, vremurile nu sunt atât de ușoare dar cei din sate mai vin și mai ascultă o melodie de jale, chiar că e mai potrivit în zilele noastre, dar noi sperăm că va fi sărbătoare pe strada noastră. Am venit cu un colaj de melodii folclorice, și mulțumim că nu au fost zgârciți la aplauze. E o toamnă de aur în Moldova, care nu a fost demult” ne-a declarat Liuba Bejenaru, Conducătoarea ansamblului „Canianca” din Cania, Cantemir.

La eveniment a participat și doamna parlamentară Elena Bacalu, care a felicitat autoritățile și cetățeni pentru organizarea frumoasă a festivalului.

Toate colectivele participante la festival au primit câte un cadou din partea organizatorilor, dar și promisiunea că acest festival va continua.