În noaptea spre 5 noiembrie, circa 20 de morminte din cimitirul de pe str. M. Viteazu au fost vandalizate. Oamenii legii caută făptașii.

Oamenii ne-au comunicat că au văzut ce s-a întâmplat venind ieri la mormintele rudelor. Unele monumente de pe morminte au fost aranjate la loc, iar altele zac și acum la pământ.

„Locul celor care au făcut această faptă este la psihiatrie” ne-a declarat un bărbat pe care l-am găsit la fața locului, venit la mormântul unei rude.

„Nu am cuvinte să descriu această faptă. Ieri am venit la cimitir și am văzut această imagine: morminte distruse. Am aranjat o placă la loc. Cineva de sus îi va pedepsi”.

Oamenii legii sunt în căutarea făptașilor. Solicitată telefonic, Mariana Bețivu, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, a declarat pentru Deschide.MD că făptașii ar fi distrus aproximativ 17 plăci funerare.

„Nu se cunoaște încă cine sunt cei care au profanat mormintele, însă oamenii legii întreprind toate măsurile de rigoare, pentru aii identifica și trage la răspundere pe făptași”, a precizat Bețivu.

Cazul este investigat de către angajații Inspectoratului de Poliție Cahul.