Hulk de Moldova, așa cum mai este supranumit luptătorul Ion Cuțelabă, s-a dovedit a fi unul dintre discipolii Clubului Absoluto Burlacu BJJ, iar pe 7 iulie a participat la un seminar de Jiu-Jitsu Brazilian ținut de Tudor Mihăiță la Cahul.

Ion Cutelabă  este un luptător de MMA foarte tânăr (23 de ani) și deja se poate lăuda cu un palmares de 13-3 MMA, 2-2 UFC, se pregătește pe partea de BJJ la clubul Absoluto BJJ Burlacu, îndrumat direct de  Alexandru Bîrlea, sub patronajul lui Tudor Mihăiță. Cu ocazia seminarului de BJJ, Tudor l-a promovat pe Ion Cuțelabă la centura albastră.

„Practic Jiu-Jitsu Brazilian aproximativ de 2 ani, și acest stil de lupte joacă un foarte mare rol în MMA. Îmi place, și voi continua să îl practic mai departe. În MMA lupta începe în picioare și se finisează la sol, astfel 50%  contează BJJ-ul. La Cahul am fost invitat de prietenul meu Alexandru, îi mulțumesc mult pentru aceasta. Astăzi am primit centura albastră, sunt foarte mândru și continuăm munca la altă centură” ne-a declarat Ion Cuțelabă.

Cu o centură de altă culoare s-a ales și Alaxandru Bîrlea, antrenorul din Cahul primind centura maro din mâinile emeritului antrenor Bucureștean – Tudor Mihăiță. De asemenea, Alexandru Bîrlea și Ion Cuțelabă au efectuat și o luptă de antrenament.

”E foarte plăcut să lupți cu un campion. Este experimentat, este puternic. Ca să ajungi la un nivel atât de înalt trebuie să dai dovadă de multe lucruri: tenacitate răbdare, putere, forță, experiență. Este greu să lupți, este greu să învingi un campion, dar trebuie să lupți. Centura care am primit-o însemnă foarte mult pentru mine. Este prima centură maro pentru un antrenor care dezvolta BJJ în Republica Moldova. Pot să mă mândresc cu faptul ăsta și îi mulțumesc antrenorului meu de la București” ne-a comunicat Alexandru Bîrlea.

Totodată, Alexandru ne-a spus că s-a cunoscut cu Ion Cuțelabă la sală, fiind invitat să țină un master clas, după care a continuat să merg la ei și să antreneze.

Seminarul ținut de antrenorul Bucureștean Tudor Mihăiță, centura neagră la BJJ și campion european, a vizat demonstrarea unor procedee de luptă. 

„E o bucurie foarte mare să vin la Cahul și în Republica Moldova. Am sprijinit, alături de Alexandru Bârlea dezvoltarea BJJ în Moldova, și vin cu mare plăcere fie să ajut la organizarea de competiții, la arbitraj, sau cum se întâmplă  acum să predăm tehnici. BJJ este un stil care se dezvoltă foarte mult, apar tehnici noi în fiecare an și încercăm să fim la curent cu tot ceea ce se întâmplă la nivel mondial. În Republica Moldova, BJJ-ul  este la un nivel destul de ridicat” ne-a comunicat Tudor Mihăiță.

Nivelul Jiu-Jitsului Brazilian în Cahul, într-adevăr este unul foarte ridicat, și de aceasta vorbește și rezultatele pe care le obțin sportivii noștri la competițiile internaționale. Astfel, pe data de 2 iulie, în orașul Constanța din România a avut loc ultima etapa a circuitului Belt League. Centurile au fost câștigate în urma unui șir de competiții la care au participat sportivi din România și de peste hotare care au acumulat puncte în decursul acestui circuit.

Mircea Bragagiu, sportivul Absoluto Burlacu BJJ participând în acest circuit a acumulat cele mai multe puncte în categoria de greutate -76 kg și a devenit deținător al centuri, prima din istoria orașului Cahul.

În acest an, din Cahul la acest ciclu de competiții au mers 5 sportivi: Nacagutov Maxim, Racoviță Eugen, Scorpan Anatol, Moisei Gheorghe și Bragagiu Mircea, toți cei cinci luptători plasându-se pe prima treapta a podiumului, devenind campioni în categoriile lor de greutate și la OPEN.