Un avocat a fost prins în flagrant delict cu 5 000 de euro mită de procurorii anticorupție şi ofițerii DGT Sud a CNA în seara zilei de ieri. Acesta este bănuit de trafic de influență.

Potrivit cna.md în procesul de investigare a faptelor, s-a constatat că apărătorul ar fi pretins și primit banii, susținând că poate influența un judecător din cadrul Judecătoriei Cahul să emită o decizie favorabilă, non-privativă de libertate sau cu suspendare, în privința nepotului denunțătorului, care este inculpat într-un dosar intentat pe circulația ilegală a substanțelor narcotice.

Acţiunile avocatului au fost documentate de CNA şi procurori, drept urmare acesta fiind reţinut pentru 72 de ore și plasat în Izolatorul de urmărire penală al Centrului. În cadrul percheziției, bărbatul a predat benevol banii.

Pe marginea faptelor descrise, a fost deschis un dosar penal în temeiul art. 326 cod penal - trafic de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, avocatul riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale.

Cauza se află în gestiunea Procuraturii Anticorupţie.