Cu începere de la ora 16:00, în sala mare a Palatului Culturii „Nicolae Botgros” din Cahul va avea loc ceremonia de închidere a Festivalului Internațional de muzică „Mărțișor 2018”.

Anul acesta, festivalul este închis de Ansamblul model de dansuri moderne și populare „Bobocelul”. Intrarea la concert este liberă.

Pe parcursul la o săptămână de Festival, cahulenii și oaspeții orașului au avut posibilitatea de asista la un șir de evenimente culturale organizate de către Primăria municipiului Cahul și Palatul Culturii „Nicolae Botrgos”.

Anul acesta, în cadrul Festivalului au evoluat ansamblurile „Izvorașul”, „Nufărul”, „Iuventa”, elevii școlii de artă „M. Cibotari” și ai Centrelor de Creație a Copiilor „Miorița” și „Universul”. Totodată, în cadrul Festivalului „Mărțișor 2018” au avut loc un master class la confecționarea mărțișoarelor.