Un cetățean moldovean și-a falsificat permisul de conducere, contra sumei de 350 euro, pentru a putea șofa un ansamblu de vehicule.

Potrivit border.gov.md apta sa a fost deconspirată de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești – Galați, în dimineața de 11 aprilie 2018.

Pentru formalitățile necesare la trecerea frontierei de stat, la linia de control s-a apropiat cetățeanul moldovean în vârstă de 38 ani, conducând un ansamblu de vehicule, înmatriculate pe teritoriul R. Moldova. Pentru legitimare, bărbatul a oferit spre verificare actele de călătorie și cele pentru mijlocul de transport, emise de autoritățile competente moldovenești.

Din primele examinări vizuale, asupra permisului de conducere s-au identificat semne lipsite de originalitate, care l-a catalogat drept nevalabil. Fapt confirmat și cu ajutorul tehnicii speciale din dotare.

Interogat, moldoveanul a comunicat polițiștilor de frontieră că și-a procurat documentul contra sumei de 350 euro, din motiv că nu deținea categoria necesară pentru ansamblu de vehicule condus. După efectuarea tuturor procedurilor ce se impun în asemenea cazuri, șoferul și-a interupt călătoria, iar la volanul vehiculului a urcat un alt conducător auto cu permisul valabil și categoria necesară, pentru a continua deplasarea spre România.

Permisul de conducere a fost transmis spre expertiză. Conform art. 361 al. (1) CP al RM, bărbatul riscă amendă în mărime de până la 650 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.