Pe 6 martie 2017, redacția ziarului Cahul Expres a fost sesizată de faptul că la gunoiștea orășenească au fost depistate cadavrele a 16 câini.

 La fața locului ne-am deplasat imediat împreună cu colegul, Redactorul șef al ziarului, Serghei Jernovoi și Vasile Vanțevici, Consilier orășenesc. 

Hoiturile au fost amestecate cu gunoi (crengi, hârtie, pământ) și au fost aruncate la depozitul de gunoi din apropierea com. Lebedenco, raionul Cahul. Pe loc au fost făcute și câteva poze, le-a făcut Serghei Jernovoi căci din cauza mirosului insuportabil, ceilalți nu am riscat să ne apropiem.


Gunoiștea se află în gestiunea Întreprinderii Municipale Gospodăria Comunal-Locativă Cahul, iar accesul la gunoiște îl au doar autospecialele întreprinderii, a serviciului salubritate a primăriei Cahul dar și persoanele fizice/juridice ce au încheiat contract cu Întreprinderea Municipală.

Potrivit domnului Gavril Chițaniuc, șeful parcului auto a  ÎM GCL Cahul, cadavrele în stare de putrefacție au fost descoperite de către un lucrător al gunoiștii, care a sesizat imediat conducerea despre descoperirea macabră. Nu este clar cum au ajuns cadavrele a fi aruncate la gunoiște și cine i-a adus și aruncat, mai ales că pe teritoriul gunoiștii orășenești există o cameră specială pentru depozitarea cadavrelor animalelor moarte(Camera Becker). 


Aflând de situația creată, și pentru a afla de unde sunt aceste cadavre, cum ele au ajuns la gunoiște, care este cauza morții animalelor: otrăvire, boală, înfometare etc, am încercat să sesizăm Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Codul Contravențional al Republicii Moldova prevede o infracțiune – cruzimea față de animale (art. 157). În acest articol sunt specificate formele de manifestare a cruzimii față de animale, dar și metoda de penalizare a persoanelor care au admis această cruzime. 


Potrivit Codului Contravențional art 414, ANSA este instituția împuternicită să constate și să investigheze cazurile prevăzute de articolul 157 C.C. cruzimea față de animale, ori stabilirea cauzei morții animalelor și modul în care acestea au ajuns a fi aruncate la gunoiște ar putea stabili dacă aceste animale  au fost supuse unor acțiuni de cruzime, fiind exterminate și aruncate la gunoiște premeditat sau au ajuns la gunoiște pur întâmplător.

În acest context, am încercat să sesizăm cazul la subdiviziunea raională Cahul ANSA. Inițial am telefonat domnului Timofei Mița, șef secție sănătate animală (datele de contact le-am luat de pe site-ul ansa.gov.md).

„Care e vina noastră, Direcția raională Siguranța Alimentelor o să strângă câinii? Este laboratorul, căutați medic particular să vă facă expertizele, care e problema? Eu să mă duc să caut cadavrele pe teritoriu să fac expertiza? Este laborator, trimiteți la laborator și hotărâți” ne-a declarat domnul Mița.


Reieșind din discuția dată, am apelat direct șeful subdiviziunii, pe  domnul Vasile Catan, în speranța că sesizarea noastră va fi luată ca atare, iar hoiturile nu vor ajunge să provoace vre-o epidemie ce ar lovi și orașul. În zadar am sperat că organele abilitate vor fi cointeresate să acționeze în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu și identificarea cauzei decesului animalelor.

„Asta nu e întrebarea noastră, asta e întrebarea ecologiei. Noi suntem ca inspectori, nu avem statut de medic veterinar aparte. Cine să facă analizele acestea? Este laborator care să facă lucrul acesta, dar laboratorul trebuie plătit. Cine trebuie să facă analizele acestea, inspectorul din buzunar? Laboratorul constată, dar laboratorul fără bani nu face nimic, noi nu avem bani pentru expertize de laborator. ” ne-a comunicat domnul Catan. (Pentru a evita orice discuție la subiect și insinuări post factum suntem gata să publicăm și înregistrările audio a discuțiilor cu funcționarii dați.)

Suntem conștienți că pe acest caz nu au fost întreprinse nici o acțiune din partea ANSA Cahul, i-ar sesizarea telefonică de la un reprezentant al mass media locală, posibil, pentru ei nu înseamnă nimic. Interesant cum trebuie sesizat acest organ pentru ca să înceapă acțiuni concrete? Sau pe angajații ANSA Cahul îi interesează doar abatoarele de ex.?  Mai grav este faptul că au ajuns a fi aruncate la gunoi cadavrele a 16 animale și nu e clar cum au ajuns acolo și care e cauza morții. Dacă e rabie sau ceva mai serios, ce o sa facă atunci conducerea ANSA Cahul și ce o să spună – tot nu este de competența domniilor lor?   

Cazul dat a fost lichidat, din spusele angajaților GCL Cahul, de personalul Serviciului Salubrizare care au aruncat cadavrele în camera Becker. Ce are Serviciul Salubrizare cu acest caz nu e clar, dar măcar cineva a făcut ceva ca să nu ajungem în prag de epidemie. 

V. Hotnogu